marți, 21 octombrie 2014

Syltkakor (Biscuiti cu gem)

Syltkakor

o reteta simpla si rapida de biscuiti cu gem




Pt.50 buc.
Ingrediente pt aluat:
200 gr unt
1 lingurita zahar vanilat
1 dl (85 gr) zahar tos
4 1/2 dl faina (aprox 250 gr) faina
Umplutura:
gem de zmeura (sau orice alt gem - prune, caise, mure etc)


Se amesteca ingredientele (untul, zaharul vanilat, zahar tos si faina) intr-un robot de bucatarie sau manual pana ce se formeaza un aluat. Aluatul il inveliti intr-o folie de plastic sau punga de plastic si il lasati la frigider pt. cca 30 min. Incingeti cuptorul la 175 gr C. Apoi, formati mici bile din aluat pe care le turtiti (intindeti) putin. Asezati fiecare bila intr-o tava pe care ati pus hartie de pergament. (vezi foto jos). In centrul fiecare bile formati o adancitura cu degetul si umpleti cu cate o lingurita cu gem. Introduceti la cuptor (la mijloc) si lasati sa se coaca aprox 10 min. Se pot pastra intr-un borcan sau cutie pt biscuiti. 





Smaklig måltid!♥♥♥

luni, 20 octombrie 2014

Lax med apelsin och rosmarin (Somon cu portocala si rozmarin)

O reteta super rapida si simpla de Somon cu portocala si rozmarin

Lax med apelsin och rosmarin


Pt.4 portii
Ingrediente:

500 gr file de somon
1 lingurita sare
1 vf de piper negru macinat
1 lingurita rozmarin
250 ml smantana lichida dulce
2 linguri suc de portocale


   Incalziti cuptorul la 225 gr C. Puneti somonul intr-un vas termorezistent. Il condimentati cu sare, piper si rozmarin. Intr-un bol amestecati smantana cu sucul de portocale si il turnati peste somon. Introduceti in cuptor pentru aprox 15-20 min. 
Se serveste cu cartofi fierti sau legume calite sau orez fiert. Puteti decora cu o frunza de rozmarin si o felie de portocala. 



Smaklig måltid!♥♥♥

duminică, 19 octombrie 2014

Tiramisu

Tiramisu

    Tiramisu este un desert traditional din bucataria italiana, facut din piscoturi si branza mascarpone si avand o intensa aroma de cafea. In trecut, Tiramisu se mai numea si Supa Ducelui, insa cu timpul a primit numele si semnificatia pe care o are si in zilele noastre (tiramisu = ridica-ma). Acest fapt, s-a datorat probabil, proprietatilor afrodisiace pe care se pare ca le are acest minunat desert. 
  Aceasta prajitura delicioasa a fost preparata pentru prima data in Siena, o localitate din Italia in urma unei vizite pe care Marele Duce Cosimo al III-lea de Medici a facut-o in acea zona. Acesta se pare ca a fost atat de multumit de acest desert incat a dorit sa ia cu el acasa, la Florenta, reteta. Alte povesti cu privire la istoria acestui desert ne spun ca acesta a fost preparat pentru prima data in localitatea Treviso sau chiar ar fi originar din Venetia, motivul fiind unul cat se poate de simplu si amuzant: curtezanele din Venetia isi doreau sa fie cat mai "energizate" inainte de viitoarea intalnire amoroasa pe care o aveau. De aceea, nu stim nici pana in ziua de azi cu exactitate originile acestei prajituri, datorita faptului ca mai multe regiuni ale Italiei isi disputa paternitatea acestui desert. Si aici putem mentiona Venetia, Lombaria, Piemonte si Toscana. 
   Ceea ce stim sigur este ca, Tiramisu este intr-adevar un desert italian foarte popular si foarte apreciat, un desert pe care il gasim in toate meniurile restaurantelor din intreaga lume. 


Ingrediente:
500 gr mascarpone
400 gr piscoturi
3 oua
3 linguri zahar
1 cana cafea tare (250 ml)
3 lingurite lichior amaretto sau lichior de cafea sau 1 lingurita esenta rom/migdale
1 lingura cacao


Separati galbenusurile de albusuri. Mixati galbenusurile impreuna cu zaharul pana ce acestea isi schimba culoarea si consistenta si devin o crema. (Eu am pus si un strop de vanilie). Pesye acest amestec adaugati crema mascarpone si continuati amestecarea cu mixerul pana se formeaza crema. In crema puteti adauga o lingurita de lichior sau esenta. 
Albusurile se bat separat pana ce devin o spuma tare si, ulterior le adaugati peste crema mascarpone amestecand manual pana se incorporeaza. Se lasa la frigider, timp in care ne ocupam de piscoturi si cafea. 
Se prepara o cafea tare si se lasa la racit. In cafea, eu am adaugat 3 linguri de lichior de cafea. 
Se pregateste o tava sau un vas in care veti aranja prajitura. Se insiropeaza rapid fiecare piscot in cafea, dar sa fie putin umed si se aseaza unul langa celalalt in tava (forma o alegeti Dvs. - patrat, rotund, dreptunghiular, cum doriti). Se scoate crema de la frigider si se aplica un strat de crema peste piscoturi. Apoi, se adauga inca un strat de piscoturi, insiropate desigur in cafea, si, se adauga un alt strat de crema. 
La final se presara deasupra o lingura de cacao (cu o strecuratoare) si se pune la racit. Este f bun dupa ce l-ati lasat cel putin o ora la rece. 




Smaklig måltid!♥♥♥

vineri, 10 octombrie 2014

Burgeri de somon cu mango salsa (Laxburgare med mangosalsa)

Laxburgare med mangosalsa




Pt.4 portii
Ingrediente:
500 gr file somon
2 ardei iuti rosii
1 lingurita sare
coaja rasa si sucul de la o lime
1 lingura faina de cartofi
1 mango
1 ceapa
200 ml iaurt simplu

   Somonul se toaca marunt si se amesteca. De la ardeiul iute scoateti semintele, apoi il taiati marunt. Jumatate din cantitatea de ardei o amestecati cu somonul, sarea, coaja de lamaie, faina de cartofi si jum. din cantitatea de iaurt. Se amesteca pana se omogenizeaza. Formati din acest amestec patru chiftele mari (burgeri). Prajiti chifetele in unt/margarina aprox 2 min pe fiecare parte. 
   Curatati mango de coaja si scoateti samburele. Apoi il taiati bucatele mici. Il amestecati cu restul de iaurt, ceapa (tocata), sucul de lamaie si restul de ardei iute. 
   Se serveste cu paine prajita sau chifla de burger, cu sosul de mango, salata verde, felii de avocado, ceapa. 


Smaklig måltid!♥♥♥



joi, 9 octombrie 2014

Budinca cu somon (Laxpudding)

Klassisk Laxpudding



Pt.4 portii
Ingrediente:
250 gr somon sarat - felii subtiri (vezi foto jos)
aprox 7000 gr cartofi
1 ceapa
1 leg marar
4 oua
300 ml lapte
100 ml smantana lichida
50 gr unt + inca putin unt topit pt servire
1 lingurita sare
1 lingurita piper alb macinat

   Incalziti cuptorul la 150 gr C. 
   Cartofii se curata si se fierb in apa cu putina sare. Se scurg de apa si lasa sa se raceasca. Ceapa se curata si se toaca marunt. Mararul se toaca marunt, de asemenea. 
   Intr-un vas amestecati laptele impreuna cu ouale, smantana, sarea si piperul.
   Dupa ce cartofii s-au racit ii taiati in felii potrivite (nu f subtiri, dar nici f groase). Ungeti o tava/forma (aprox 2 l./ pt 4 portii) cu putin unt/margarina sau ulei. 
Asezati in forma un strat de cartofi, iar peste cartofi, somonul, ceapa tocata, mararul. Apoi, iar un strat de cartofi. Se toarna amestecul de lapte, ou, smantana deasupra, apoi adaugati si untul, tot deasupra. Introduceti la cuptor (pt cca 45-60 min) pana ce cartofii capata o culoare frumoasa, aramie. 
   Se serveste cu unt topit.









Smaklig måltid!♥♥♥

File de cod cu sos de ou (Kokt torsk med äggsås)

Kokt torskfile med äggsås 


Pt. 4 portii
Ingrediente:
500 gr file de cod
jum.lingurita sare
300 ml apa in care adaugati un cub condimet peste sau supa

pt.sos:
1 ou
1 lingura si jum faina
300 ml lapte
2 vf de sare
1 vf piper alb
2 linguri patrunjel tocat (marunt)

   Incepem cu sosul. Oul se fierbe si trebuie sa fie f tare. Amestecati faina cu putin lapte. Apoi turnati peste restul de lapte pe care l-ati pus intr-o cratita. Lasati la fiert cateva min. (cca 3min). Se condimenteaza cu sare si piper. De lasa sosul deoparte timp in care pregatim pestele.
   Pestele se taie in bucati si se adauga in apa sau supa si se fierbe la foc mic, cu capacul pt aprox. 3-5 min. Se ia pestele cu o spumiera si se tine la cald.
   Maruntiti oul si il adaugati impreuna cu patrunjelul tocat peste sos si amestecati usor.
   Pestele se serveste cu sos turnat peste, cu cartofi fierti si cu cateva boabe de mazare.



Smaklig måltid!♥♥♥





luni, 6 octombrie 2014

Pepparkakor (Biscuiti cu ghimbir)

Pepparkakor (Biscuiti cu ghimbir)

  Pepparkaka este o turta dulce, un fel de biscuite subtire, crocant cu o aroma picanta de scortisoara, ghimbir si cuisoare. 
Documentele arata ca aparitia cestei turte dulci (pepparkaka) in Suedia dateaza din anii 1300, atunci cand maicile au copt acesti biscuiti si i-au folosit in scopuri medicinale, deoarece aveau probleme cu stomacul, condimentele au facilitat digestia. Aceasti biscuiti au fost serviti la nunta Regelui Magnus Eriksson si Blanka din Namur, in 1335. Prin anii 1500 biscuitii au inceput sa fie vanduti in farmacii si brutarii, insa oamenilor le-a palcut gustul si i-au cumparat si consumat nu numai in scopuri medicinale. 
  Traditia de a picta turta dulce si de a o atarna la fereastra sau in pomul de Craciun, vine din Germania. Prin 1200-1300 germanii care s-au mutat in sudul Suediei, au adus aceasta traditie, care se pastreaza pana in zilele noastre. Turta dulce este asociata cu sarbatoarea Sfintei Lucia (din 13 decembrie) si Craciunul. Ziua de 9 decembrie este ziua Pepparkaka. Acesti biscuiti sunt cei mai populari in Scandinavia, fiind intalniti sub denumirile de "brunkage" (biscuiti maro) in daneza, "pepparkakor" (biscuiti cu piper) in suedeza, "piparkakut" in finlandeza, "piparkūkas" în letonă, "piparkoogid" în limba estonă și "pepperkaker" (biscuiti piper) în norvegiană.
Turta dulce este, de asemenea, foarte populara si in Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda si Statele Unite. In Marea Britanie, acesti biscuiti, au fost numiti "nuci ginger" (Gingernuts), insa nu trebuie sa fie confundati cu Pepparkakor, deoarece acestia sunt ceva mai diferiti, mai mici in diametru, dar mai grosi, si nu contin atatea condimete.

Ingrediente:
300 gr unt/margarina
400 gr zahar
140 ml sirop
1 lingura ghimbir
2 linguri scortisoara macinata
1 lingura cuisoare macinate
2 lingurite nucsoara
1 lingura bicarbonat de sodiu
200 ml apa
1,2 kg faina neagra de grau

  Untul/margarina se lassa la temperatura camerei pana devine moale. Acesta se amesteca cu zaharul si siropul. Se poate utiliza un mixer sau un robot bucatarie cu carlige. Apoi adaugti pe rand, ghimbirul, scortisoara, cuisoarele, nucsoara si bicarbonatul si amestecati in continuare pana se omogenizeaza. Se adauga apa si incepeti sa adaugati faina treptat, nu toata dintr-o data. In cazul in care nu folositi un robot de bucatarie, framantati manual, adaugand faina treptat. Puneti aluatul intr-o folie de plastic si lasati la frigider cel putin o zi. 
   Dupa ce scoateti aluatul din frigider, intindeti cu facaletul, pe masa de lucru pe care ati presarat putina faina. Intindeti o foaie din aluat si, daca nu aveti forme pentru biscuiti, puteti face si cu o forma din metal de la muufins (vezi in imag. mai jos). 
   Pe tava pe care ati intins o foaie de pergament, asezati cu grija biscuitii pe care ii puteti lua cu o spatula subtire. 
Introduceti in cuptorul preincins la 200-225gr C si coaceti timp de cca 4-5 min.
Ii lasati sa se raceasca si ii asezati cu grija pe farfurie pt ca se pot rupe foarte usor.

*Tips: din acest aluat puteti constri si casuta din turta dulce.















Smaklig måltid!♥♥♥

vineri, 3 octombrie 2014

Köttfärslimpa (Meatloaf)

Köttfärslimpa

   Acest preparat este un fel de mancare facut din carne tocata si are de obicei, forma unei franzele (alungite). In varianta suedeza, clasica aceasta "bagheta" din carne tocata include ca ingrediente carnea tocata de vita, sare, piper negru si/sau alb, oua, lapte, ceapa si pesmet. Se poate face, evident si cu alte tipuri de carne tocata, inclusiv miel.Pentru variatie, se poate umple cu oua fierte, legume (ciuperci, spre exemplu), cu capere si, de asemenea, se poate impaturi in fasii de bacon. Se serveste cu cartofi fierti sau piure de cartofi, dulceata de merisoare (lingonsylt) si sos brun. 
Acest fel de mancare are origini europene, fiind mentionat in cartile de gastronomie ca un preparat din secolul al V-lea. Varinata americana era un amestec de carne tocata cu malai. Reteta a devenit populara in varianta actuala, cu pesmet,ceapa si ou, in forma de bagheta, prin anii 1900-1920 (sec. al 19-lea).

Pt.4 portii:
Ingrediente:
30 gr pemet
2oo ml lapte
1 lingura de ceapa tocata f marunt sau data prin razatoare
1,25 lingurita sare
2 varfuri de cutit de piper
1 ou
400 gr carne tocata de vita sau amestec
25 gr unt

   Intr-un bol/castron amastecati pesmetul cu laptele si lasati aprox.10 min pana se umfla. Ungeti cu putin unt/margarina un vas termorezistent sau o tava de aprox 30 cm lungime. Se incinge cuptorl la 175 gr.
Intr-un vas, peste carnea tocata adaugati compozitia de lapte si pesmet, apoi ceapa, oul, sarea si piperul. Se amesteca pana cand se omogenizeaza. Apoi, carnea o puneti in vasul termoizolant/tava si modelati carnea a.i sa ia forma unei paini. Deasupra intindeti untul (puteti folosi o spatula).
Se introduce la cuptor pt cca 45-60 min pana capata o culoare bruna. 

Intre timp, putem prepara sosul
Pt acesta aveti nevoie de:
2 linguri faina
200 ml lapte
1,5-2 linguri ulei soja
1-2 linguri de supa sau apa

   Amestecati faina cu putina apa pana se formeaza o pasta mai subtire (dar sa nu aiba cocoloase). Daca nu ajung cele 2 linguri de supa/apa, mai adaugati putina sau chiar lapte. Puneti laptele la foc mic si, apoi turnati compozitia din faina si supa amestecand continuu. Adaugati sosul de soja si amestecati in continuare cu telul. Lasati sa fiarba cateva min. Daca nu e suficient de sarat, mai adaugati putina sare (dupa gust). 

* Acest preparat se serveste taiat felii, cu cartofi fierti, sos brun, dulceata de merisoare si varza de Bruxelles, mazare sau broccoli (fierte).










Smaklig måltid!♥♥♥

joi, 2 octombrie 2014

Kanelbullar (Melci cu scortisoara)

Kanelbullar

Kanelbulle este unul din cele mai populare produse suedeze de patiserie pe care il servim la pauza de cafea (fika).
Melc cu scortisoara este un produs de patiserie provenit din America de Nord, insa a devenit destul de comun in Europa. In bucataria din Suedia a fost introdus in 1920. Din 1952, a devenit un produs de patiserie ce era vandut cu 10 öre (subdiviziunea koroanei), astfel incat scolarii sa le poata cumpara in pauza lor de la micul dejun. Ingredientele sunt, in principalfaina, lapte, drojde, zahar si unt. Umplutura consta, de obicei in unt, zahar si scortisoara, insa exista si vriante (mai noi) cu crema de vanilie. Forma este circulara, de aceea, aceasta "chifla" este cunoscuta sub numele de melc cu scortisoara. Din 1999, data de 4 octombrie este declarata ziua Kanelbullar, iar in 2006 acest produs a fost prezentat ca specialitate suedeza in proiectului  EU- Cafe Europa. 

Pt. 20 buc.
Ingrediente:
50 gr drojdie
50 gr unt sau margarina
300 ml lapte 
40-45 gr zahar 
1 vf de sare
500 gr faina

Pt umplutura:
2 lingurite scortisoara (macinata)
50 gr unt sau margarina
40 gr zahar

pt ungerea suprafetei:
2 ouă 
zahăr - perle 

Topiti untul/margarina intr-o cratita sau in castron in cuptorul cu microunde (30 sec/800 W). Amestecati drojdia cu laptele caldut, pana ce aceasta se dizolva.  Apoi, laptele il adaugati peste untul topit si amestecati in continuare. Adaugati restul de ingrediente sare, zahar si faina (pastrati putina si pt intins aluatul). Framantati aluatul manual sau mecani pana ce acesta se omogenizeaza si se dezlipeste de pe marginile vasului. 
Lasati aluatul sa creasca (aprox.30 min). Intre timp, puteti face compozitia pentru umplutura. Amestecati untul/margarina cu zaharul si scortisoara pana devine o pasta. 
Dupa ce aluatul a crescut, il puneti pe masa de lucru si framantati cu resul de faina pana se omogenizeaza. Intindeti aluatul pe o foaie de harie de aprox 30X40 cm. Apoi, ungeti/intindeti compozitia din scortisoara pe toata suprafata aluatului. Incepeti sa rulati (exact cum se procedeaza la rulada) si, apoi, taiati bucati (felii) cam de aprox. 2cm latime. Pe acestea, le asezati pe fiecare in parte, in hartii (de tipul celor pe care le folositi la briose). Acoperiti-le cu un prosop si lasati-le sa mai creasca (pt aprox.20 min).
Se ung cu o pensula cu ou batut peste care se presara perle de zahar. Introduceti chiflele la cuptorul preincins la 120 gr C (250 gr F) pentru cca 8 minute (pana ce acestea capata o culoare aurie). Dupa ce le scoateti din cuptor, lasati-le sa se raceasca acoperite de un prosop, apoi le puteti ambala intr-o punga pt a nu se intari/usca. 























Smaklig måltid!♥♥♥